Cele trei glorioase
Acum 182 de ani, într-o ţară pe nume Franţa, a avut loc o revoluţie, în 27,28,29 iulie 1830, cunoscută sub numele de Les Trois Glorieuses. Pe scurt, pe fondul unei nemulţumiri generalizate şi crescînde, în urma abuzurilor regelui Charles al X-lea şi mai ales în urma guvernării în mod repetat prin ordonanţe, populaţia Parisului se revoltă.De fapt, ceea ce a declanşat în prima fază revolta populară a fost publicarea în 26 iulie a unor ordonanţe de urgenţă ( cunoscute şi sub numele de Les Ordonnances de Saint-Cloud), 4 la număr, două din ele referindu-se la impunerea unui nou regim electoral şi la fixarea unei alte date de alegeri decît cea prevăzută.
Increzător în puterea sa absolută de Rege al Franţei, Charles X, liniştit şi de către Prefectul Poliţiei capitalei franceze care îl asigura că: «Paris ne bougera pas», adică «Parisul nu va misca», probabil şi fiindcă era o vreme teribil de caldă, ordonă publicarea.
A urmat o sîngeroasă revoltă populară, în care mii de oameni, în marea lor majoritate studenţi şi muncitori, ies pe străzile Parisului, mai exact în jurul Palatului Regal şi în Piaţa Vendome, ridică baricade, atacă jandarmeria cu bucăţi de pavaj, pietre şi ghivece cu flori. Seara, armata începe sa tragă, apar primele cadavre pe care insurgenţii le expun pentru a incita cît mai multă lume la revoltă. A doua zi, 10 000 de insurgenţi cîntă Marseilleza. Ministrul Polignac îi scrie regelui: « Ce n’est plus une émeute, c’est une révolution. Il est urgent que Votre Majesté décide des moyens de pacification. L’honneur de la couronne peut être encore sauvé. Demain peut-être il ne serait plus temps. ».
Adică: « Nu mai e o revoltă, e revoluţie. Este urgent ca Majestatea Voastră să decidă măsuri de pacificare. Onoarea coroanei mai poate fi salvată. Mîine va fi poate prea tîrziu». Regele nu răspunde, declară stare de asediu. A existat o zi, spun istoricii, în care pînă şi opoziţia liberală caută soluţii de compromis, pe care Regele şi prim-ministrul le refuză. Pe 29 iulie regimul monarchic de Bourbon este definitiv pierdut.
Cred ca stiţi cu toţii minunatul tablou, La Liberté guidant le people, al lui Delacroix, care ilustrează aceste momente. Tricolorul devine atunci stindard. Deşi nu s-a produs atunci decît o mică schimbare, ducele de Orleans devenind atunci noul Rege. Cu un mic amendament: nu al Franţei ci al Francezilor. Dar cele Trei Glorioase au deschis drumul spre ceea s-a numit apoi « primăvara popoarelor», care a culminat cu revolutia de la 1848. Ideile liberale, naţionale, republicane, revoluţionare ies întărite din încleştare.
România, anul de graţie 2010. La o săptămînă după ce anunţase o creştere economică, preşedintele iese la televizor şi anunţă scăderi dramatice de salarii, nemaîntîlnite în Europa. Nimeni nu reacţionează. Nemulţumirea populară se reduce la cîteva marşuri sindicaliste manelizate. Se trăieşte greu dar poate fi şi mai rău, că aşa zice zicala. Anul 2011. Preşedintele acţionează tot mai des aflat în «delict de autoritate». Pune un x peste guvern, discreditează parlamentul, se ceartă cu opoziţia, impune legi prin asumarea răspunderii. Miniştri-roboţei execută. Jigneşte valori, oameni, simboluri. Intr-un final ne face pe toţi golani, mincinoşi, proşti. Nu sîntem în stare de nimic, el vrea să ne dea şi noi nu vrem să luăm. De la Băsescu.
In 2011, Omul Anului a fost ales Protestatarul. Cel cu faţa acoperită. Anonimul. El s-a întrupat în aceste zile şi la noi: pensionarul şi pensionara, decent îmbrăcaţi, dar cu griji în privire: ei vorbesc coerent, cu decenţă dar şi cu mînie, poate şi fără speranţă. Profesoara dezlănţuită care urlă palmînd o ţigară. Muncitorul fără dinţi, care scuipă şi înjură. Tineri aproape entuziasmaţi puşi mai mult pe glume.Tinere rujate, aranjate sa dea bine la televizor. Doamne elegante, în blănuri, ascunse în rîndurile din spate. Şi Suporterii. Invenţie românească: suporterii protestează!
Din figurile care s-au perindat, ieri, 15 ianuarie, pe la televiziuni, în diverse analize, am remarcat două apariţii: Sever Voinescu si Sebastian Lazaroiu. Daca pînă atunci eram destul de entuziasmată de minunea renaşterii Vocii civile, discursul celor doi m-a readus pe pămînt. Nu prin ceea ce au spus. Ci prin aroganţa, suficienţa, nesimţirea tonului spuselor lor, cei doi mi-au anunţat ceea ce se va întîmpla de astăzi: NIMIC.
UPDATE
«Am solicitat intensificarea dialogului pe toate palierele», spune pe ton marţial primul ministru. Să se inţieze dezbaterile la toate nivelurile, strigă el. Îmi place cum urcă şi intensifică ultimele silabe, ca Ceauşescu. Urmează o gogoaşă demnă de CEPEX: nu este niciun fel de risc de neplată. Manifestările compromit situaţia României pe plan naţional şi internaţional. Vom lua toate măsurile. De aceea, repet. Vom discuta toate problemele legate de toate problemele…
